Despărțire

Azi numai lacrimi, lacrimi...
de-acuma nu mai ești,
te-ai transformat în astru,
pe sol chiar de pășești.


Și totul e zadarnic,
în inimă-i pustiu,
exclusă-am fost din viață,
chiar trupul de mi-e viu.


Ți s-a-ntâmplat vre-o dată
de jar că te-ai lovit?
Ai incercat cum frige
un astfel de sfârșit? 


N-am pentru tine ură
de-aceea nu-ți doresc,
să simți vre-o dată-n viață,
ce astăzi eu simțesc.

Capricioasă

Sunt, uite, o capricioasă,
căci am bărbat, copii și casă,
bărbatu-i cel mai bun din sat,
un gospodar de lăudat,
copii frumoși, ascultători,
sunt mândră că-s mămica lor.


Așa noroc!
Însă degeaba,
Adesea umblu după naiba,
căci nu mă pot lăsa de scris,
săpând adânc în dorul stins,
până aducerea aminte
în piept ca un pojar se-aprinde.


Sau poate n-a fost stins vre-o dată
și el la versuri mă întartă?
O rană fac să sângereze,
ori dorul nu vrea să-nceteze?
Sunt, uite, o capricioasă,
căci am un dor ce nu mă lasă.
Sau poate eu să-l las nu vreau,
din rime zilnic mustul beau.

Acuzare

Nu-l acuza, de mă rănește,
ce crimă în anchetă-i pui?
Ca nu ma vrea, nu ma iubeste?
Păi, are și el dorul lui.


Și dacă telefonu-i tace,
c-am fost odata, a uitat,
e ca pe pat de dor el zace,
alte iubiri l-au consumat.


Chiar dacă mai arunc reproșuri,
că nu pot dusul să-i primesc
și bat la geamul lui cu of!-uri,
de-l certi
ma doare,
ca-l iubesc.

Duel virtual

Scrii cuvânt după cuvânt,
câte-n stele şi-n pământ,
eu cu replici fel de fel,
iaca na, ca la duel.


Tu, o vorbă serioasă,
eu, amarnic drăgostoasă,
ca-ntr-un joc de alunel -
nu e minunat duel?!


Însă nu ştiu cum se face,
mă amuzi şi asta-mi place,
să tot fiu mereu cu el,
în acest drăguț duel.


Iar bărbatu-i bosumflat,
că nu vin la vreme-n pat,
stai, măi Gheorghe, nu te-nşel,
eu pe net îs la duel.

Te iubesc

Eu te iubesc.
De unde ştiu?
Mi-o spuse lipsa ta.
Tu nu erai,
era pustiu
şi golul mă veghea.


Sunt singură,
îmi este frig,
poate revii curând,
de șoaptă ta 
să mă ating,
de razele din gând.


Cu palmele 
să treci prin păr,
cu dor să te privesc,
Icoană-mi eşti
şi Adevăr
fiindcă te iubesc.

Ești soarele meu

Niște zile cu cer fără soare,
parcă-a fost, dar fuse-se el oare,
că-mi era întuneric și rece
și-o tristețe-ncerca să mă-ncerce.

Undeva, pe-o tărâna departe
tu pășeai, să-mi dai clipe deșarte,
să-nteleg că nu ești "ci-ne-va",
ci izvor, ce arsura-mi o vrea.

Să aștept cu durere și teama
de pleci iar, când tărâna te cheama,
dar acum am un azi fericit,
soare-al meu, te-am gasit rasarit.

Cine ești?

Cine ești, ce faci cu mine,
că-i senin doar când ți-e bine,
gem, când plânge ochiul tău
și suspin, de ți-este rău?


Demon tu, sau înger ești,
că-mi iai tot, să-mi dăruiești,
ca pe-o rimă Universul,
de nu-ncape-n mine versul?


Ești o muză trecătoare,
ce-a venit să mă-nfioare,
aducându-mi vis și zbor
și-un delir pe nume Dor?


Sau ești oază așteptată 
de pustia mea secată,
virus nedeterminat,
duhul ce mi-a afectat?


Cine ești, ce faci cu mine,
steaua ta de unde vine?
Caci nu esti, insa te am,
un april pe-al vieții ram.

Pedeapsă

Lovește-ma pe buze,
căci te-am rănit cu ele,
(ori îmi răspunzi la scuze
de-acele slove grele?)


Lovește-mi și penița,
căci ea te-a acuzat,
(ori mila ți-e sentința,
căci mult am regretat).


Lovește cu ocară,
să cad și să roșesc,
(ori uită, să dispară
cel spus, dacă greșesc).


Loveste, chiar de doare,
dar bun fii, te rog mult,
nu da cu neiertare
și cu răspunsul mut.

Alegere

Alerg spre tine, dar mi-e frică,
în mine eu-l se despică:
în "vreau chiar astăzi să ajung"
și-n "vreau drum infinit de lung".


Căci de vin azi în vârf de deal,
fac primul pas înspre final,
dar dacă-i povârniș abrupt
și e pericol de căzut?


Cum să mă sprijin de un vis
ce răsădește jar încins,
pe care fobia-l frământă -
realul vine să-l înghită.


Mai bine infinit de lung,
să tot alerg, sa nu ajung
și cât va fi să mai trăiesc,
să ard: doresc,doresc,doresc...

De alinare

În brațe aș vrea să te iau, ca pe-un prunc,
seninul și pacea în dar să-ți aduc,
că-i soare sub nor, aș dori să-ți șoptesc,
să-ți mângâi in suflet, spunând: "te iubesc".


O rană lăsată  de viscolul crud ,
în slova nespusă și spusă aud,
a fost o trădare în soarta-ți cândva
și orice confuz amintește de ea?


A fost lovitură, sau poate n-a fost
și stropii sub pleoape îți curg fără rost...
De că să adini pe petale zapezi?
Privește atent, ești iubită, nu vezi?


Nu plțnge, micuțo, încearcă s-auzi,
și mie mi-e trist, că obrajii ți-s uzi,
descuie portița, sa zboare durerea,
pictează un zâmbet, în el ți-e puterea.

Invenția mea

Nu poți să fii așa,
căci eu te-am inventat,
e numai lutul tău,
iar restul eu ți-am dat.


Am tot ales culori,
te-am desenat încet,
ca să te am acum
cel mai! cel mai perfect!


Dar tu (ah, ești greșit),
flori nu îmi dăruiești,
sub lună nu mă chemi,
minciuni dulci să-mi șoptești.


În loc de cinema,
mă duci la pescuit
și cât nu te-aș ruga,
n-ai timp pentru iubit.


Mă duci din contul meu
pe la restaurant,
nu poți să fii așa,
altfel te-am inventat.

Și asta va trece

Azi aripi la tălpi,
ieri ploaie, furtună,
azi soare pe cer,
ieri noapte far-lună,
și-atâtea dureri
ce-au rămas nedurute,
cui pasă acum
să stea, să le-asculte?!


Din nou te frămânți
în semn de-ntrebare
o rană că ai,
ori rana te are,
un vis c-a plecat
sa stai ratacită,
ori tu l-ai lăsat
de el obosită.


Dar toate se trec
și asta va trece,
fierbintele-n cald
și caldul in rece.
Iar mâine din nou
cu luptă sau pace,
căci tot ce-i din sol
în veșnic nu zace.

Averea mea

În urmă -  de clipe vagoane,
în față puțin, mai nimic,
am vise în gând, milioane,
și-un cânt ce nu pot să nu-l zic.


O carte ce-o am necitita,
un vers  ce-a rămas ne-nvățat,
de baftă un pic neiubită
și-o rană în dorul uitat.


În sine nițel rătăcită,
(mi-e mersul cu capul în nori),
o cale spre cer negăsită
și-apusul aproape de zori.


Și încă ceva ce contează,
și încă ceva fără rost,
și muza - spre mâine o raza,
dăunăzi orfană am fost.

Neiubire de sine

Atâta neiubire
ai pentru mădulare,
mai face să te mire
că deseori te doare?!


Faci tălpile să-ți fugă
pe căi neogoite,
mic veacu-i, să-ți ajunga,
uitând că-ți sunt trudite.


Ți-s mâinile vândute
făr-milă în robie,
sărmanele, să-nfrunte
tot greul. Dragi să-ți fie?


Iar inima, ce-ți știe
tot moftul, e de-acord
supusa ta să fie
pân-la atac de cord.


După atâta sare
și eu tot cresc din tine,
ah, biete mădulare,
să ne iubeasca, cine?

O alta eu

Îmi tot vorbești demult, mă ierți,
abia acum te-am auzit,
mă dojenești, mă mai înveți,
dar... tu la lutu-mi ai venit?


Nu-l am, e putred, sunt o alta,
(o neintegră, ți-am mai spus,
au fost greșeli, aceasta-i plata),
vulcanul azi îmi e supus.


Și lutul tău am petrecut,
să nu-l mai chem cu-"aștept"
cu "vino",
îmi vreau, ce-acum am cunoscut,
nu mi-l răpi, te rog, revino.


Nu mai sunt rana ce ți-am dat,
când te-am lăsat cu neuitarea,
și ce nici azi nu mi-ai iertat,
trofeu lăsându-mi  neiertarea.


Rămâi un vis ce mi-l doresc,
să incălzească-al meu pământ,
nu mi-l lua, eu îl iubesc
și îl dezmierd cu verb în cânt.

Răsfățata

Vin azi să-ți spun și să ascult,
tu nu auzi? Eu strig demult:
mă iartă pentru anii juni
(nu vreau să-i știu, erau nebuni).


Mă iartă, nu te auzeam,
(pe-atunci fără auz eram),
apoi... din nou te-am mai rănit,
aveam un suflet ne-mblânzit.


Și-acum cerc să-ți trezesc fiori,
(e prea puțin, de mă omori).
Mă iartă, de mai e iertare,
o, Doamne, sunt o infractoare.


De ce nu m-aș feri din drum?
De ce te chinui chiar și-acum?
Să fie poate-o boală, care
vrea de la tine îndurare?


Sau, vrei să spui: "o răsfățată
ce tot aleargă deshămată..."
Sau poate vinovată-i ea
că te alese muza mea...


Te rog, îndură-te, iertare,
ți-am dat atâta supărare,
dar... nu mă pot lăsa de tine,
te mai tot chem printre suspine...

Ajutor!!!

Azi nu postez o poezie,
azi chem salvarea,
Ajutor!!!!!!!!!!!!!!
Mai am putin, ori nici nu-s vie
și în abis de-acum cobor...


Căzută-s din realitate
și, ah, ce rău m-am năsădit,
mi-e viața virtualitate,
aici, pe net am rătăcit.


Precis, sunt o sinucigașă,
mi-e trupul neânsuflețit,
pământul însă nu mă lasă,
mai am acolo de iubit.


Nu știi, există cale-ntoarsă?
Și care-i ruta? Vreau să urc...
Să nu-mi spui: "Bravo!"ci mă lasă,
Dă-mi un remediu să mă duc.


Ori ești și tu la fel ca mine
rob istui port din monitor?
Atunci eu chem și pentru tine:
-Alo! Salvarea!
Aaaajuuutooor!

Plus și minus

Voi încerca azi să te uit,
să nu te chem în vis mai mult,
de când în soarta-mi ai pus plus
atâta minus mi-ai adus...


Caci, uite, mi-ai trecut prin carne,
am minus șapte kilograme,
de când în inmă te am,
îs minus toți ce îi iubeam.


Te am în gândul meu străjer -
pământu-i minus, minus cer.
De dorul tău în minus cade
întrega mea realitate.


Deci, am venit să-ți dau uitare,
să trec din nou la adunare...
Dar fără tot ce e al tău
devin un mare minus eu.

O altă soartă

Regrete, supăr, neiertare
aduci din ieri, azi te mai doare,
căci, uite, altfel de era:
eu soarta ta...tu soarta mea...


Ah, nu-nțelegi norocul tau,
prea te iubise Dumnezeu
de a lovi al tău destin
cu miere strânsă din pelin.


Știi cum e marea în furtună,
de-i noapte-adâncă, fără lună?
Ne-nvolburată dacă-ți pare,
ea minte, să nu-i dai crezare.


Îți pare că e dulce, caldă?
Sărată e, vrea să te piardă.
Te cheama. Vezi, n-o asculta,
ca mine-i, nu te va cruța...

Văzut cu ochii mei

Îți cauți vicii și metehne:
ba că prea taci, ba că prea spui,
ba că măsura de la haine
așa e, dar cum vrei tu nu-i.


Ba că ți-e susul nu prea sus,
ci-acolo, unde ai ajuns,
ba că ești prea puțin bogat,
(sunt mai bogați ca tine-n sat).


Ba că n-ai una, nu ai alta,
ba că n-ai fost... nici n-ai sa pleci...
Așa ești tu, nu-ți placi și gata.
Cu-ai mei ochi n-ai dori să-ncerci


să te privesti?
Să-l vezi pe altul,
așa cum l-a creat înaltul:
Cel mai..!Cel mai..! din Univers,
cu chipul cum ți-l văd în vers...

Înșelarea speranțelor

Cinci zile-n veșnicie le-am trăit
și m-am simțit cu visul împlinit...
O, Doamne, ce-am sperat, doar visu-i vis,
e-un zbor fără aripi,
un vers nescris.


Pe ce-am contat?
Mi-a pregătit cădere
destinul,
Cerule, o, dă-mi putere
să mă fac una cu pământul ud,
amarul strop
în roua ta s-ascund.


Să piara visul,
care m-a mințit
și zâmbetul pe chip mi-a amorțit,
sa nu-l stiu viu,
fiindcă crud rănește,
seninul orizontului zdrobește.

Trădare

E frig aici,
adie a trădare.
Ai vrut să-mi pipăi versul,
când mă doare?
Poftim, bea-mi lacrima,
îți este dulce?
Hai vino,
din piept geamătul de-mi smulge.


Ia-mi carnea,
poți să o arunci la corbi,
Ți-e sete?
Vino sângele să-mi sorbi,
căci nu mai vreau aici.
E frig.
Trădare.
Adio, vouă.
Îmi doresc plecare.




Dar, Doamne,
cum să plec,
caci vă iubesc,
văzduhul îmi sunteți,
cum să trăiesc?

Un iubit

Mă iarta, soro, ți-am greșit,
iubitul tău... e-al meu iubit,
pe mine m-a răpit din mine,
îmi este rău... și-atât de bine...


Dar nu doresc să-l am în noapte
să mă dezmierde cu dulci șoapte,
nu vreau să-l strâng nebună-n brațe
și din căderi să mă înalțe.


Nu vreau să-i cad la piept răpusă,
de ochii cerului ascunsă,
îl am în mine implantat,
am totul, chiar de nu mi-a dat.

Glumă?

Ce-a fost? O glumă să se-amuze
doi îngeri, sus, cu Dumnezeu,
storcându-mi geamătul pe buze,
zidind o scenă-n lutul meu?


Când eu nebună de-așteptare,
cu gura toată în arsuri,
cerui, naiva, îndurare,
aud: "Mai gemi, frumos înduri.


Noi ne hrănim cu-a tale lacrimi
și cu durerea ce-ai născut..."
Mi-au răsturnat un vraf de patimi,
să le trăiesc, să gem mai mult.


Ca ei de sus să se amuze,
doi ingerasi veniți din hău,
cui pasă, că-am arsuri pe buze
și mă străpunge, ah, ce rău?!

Randevu virtual

Deschid, vreau să te văd. Nu ești.
Nu poți chemarea să-mi ghicești?
Citesc. Mai scriu un rând. Pe mâine.
Nu esti, ce alta-mi mai rămâne?


Revin la chipu-ți. Fără rost.
Îmi este trist, nici azi n-ai fost,
din ieri o frază mai culeg,
prin a ta pagină alerg.


M-ating de slova-ți. Dulce-i ea.
Pe-aici trecuse gura ta...
Știu, mâna-ți caldă le-a atins...
Te-mbrățișez cu ochii. Vis!


Mai vin și azi. Ah, ești! Tresar...
Nu-s așteptările-n zadar.
Să te cuprind... Să-ți zic de dor...
Oftez. Ești doar în monitor. 

Aștept

Vrei să pleci...Crezi aceasta-i salvare?
Dusul tău va aduce uitare?
Nu știi verbul "a aștepta"?
De acum punte stă-n calea ta.


Lasă lutul să-ți zboare, să-ți crească,
doi copii, o femeie iubească,
înflorească fiorii în piept,
însă mâine... aici te aștept.


Să-ntâlnești, să petreci primăveri,
să mai lupți, să învingi și să speri,
să găsești și răspunsul corect,
însă mâine... aici te aștept.


Să-nsori fiii, să-ți cânte la nunți
fericirea. Nepoți să ai mulți,
și cu pasul mai greu, mai încet
să mai vii... eu mai sunt, mai aștept.


Vine zi când îi zicem "din urmă",
pana ta va pleca să apună,
să n-ai frică, tu singur nu-i sta,
colo sus eu te voi aștepta...

Adio

Azi uit penița ce vorbea cu tine,
de-aceia n-am sa vin nici azi,nici mâine,
și nici mesajul nu vreau sa citesc,
am obosit, cuvintele rănesc.


E frig,e iarna-n ele,viscolește,
priviri de gheață visul mi-l zdrobește,
sa tac, să taci, uitarea să chemăm,
orbitele să le indepărtăm.


Și voi spera că-i mare Universul,
să-ncap în el și eu, să-ncapă versul,
făr-sa ne mai intersectăm vre-o dată,
că m-ai știut, ca te-am știut, mă iartă...


Iar pentru pruncii ce mi-ai dat, iti multumesc,
in ei, cum mi-ai fost drag te mai gasesc.
Acum străin ești, rece, ești plecat...
Adio, nu veni, te vreau uitat.

Portretul poetului

Prietene dorit, necunoscut,
un nume, versuri-versuri, fără lut,
cu cincisprezece-ntelepciuni mai multe,
în mine trubadurul să asculte.

Încerc pe vers privirea să-ți ghicesc,
ba-mi este frig, apoi, mă încălzesc,
citesc sarcasm, însă ades umor,
și nu odată - înțelegător.

Mai des, însă,  o taină obosită,
de neglijența noastră, plictisită,
atât de-aproape, dar fără contur,
(fotografia de-aș putea să-ți fur).

Insuportabil, chiar destul de des,
de-apropiați cam greu de înțeles,
calm la vedere și de nepătruns,
cu uragan în lutul tău ascuns.

Iar uneori, romantic chiar un pic,
(n-ai vrea în dorul meu să te implic?)
Astfel eu printre rânduri te găsesc,
spun adevar? Poate un pic gresesc...

Chip de vers

Vrei să mă vezi? Nu-ți este frică?
Sunt doar un nume și un vers,
(un vers ce pașii mi-i complica,
cu doru-acesta ne-nțeles).

De sol m-ating doar cu privirea,
în rest, sunt aripă în zbor
și-mi macin zilnic fericirea,
din vis refuz să mai cobor.

Un pic iubirea-i supărată,
că-i prea reală s-o iubesc,
căci ma doresc de toti uitată
în Univers. Aici trăiesc.

Îmi este lutul o povară,
nu am nici vârstă, nici contur.
(Sunt niște ani în trup de fiară,
din putregai pe care-i fur).

Vrei să mă vezi? Sunt zbor în plasă,
sunt o cădere de pe stea,
și-aștept de ani să vin acasă
când Dumnezeu se va-ndura.

Minciuni în iubire

La cină-l servești cu minciună,
(păi cine-adevărul să-i spună?!)
îi dai la dejun și la prânz,
te crede. Cum altfel?! Ai plâns!

Minciună cu lacrimi! Putere!
Pe limba-ți nespusă avere.
N-am armă, cu ce pot să lupt?!
Suspin mincinos stau și-ascult.

Și doar mă uimesc făr-cuvinte:
vezi, Doamne, un înger cum minte?!
Pai, da, in iubire, (se spune),
toate metodele-s bune!

Vrăjitoarea

Pazea! Nu crede! Sunt o vrăjitoare!
Oftez, șoptesc, căci vreau să te-nfioare,
cuvântul mi-i sărut si mângâiere,
e fulger, tunet si a ta cădere.

Iți voi permite versul să-mi atingi,
să dormi cu el, la pieptul tău să-l strângi,
(bucată este din făptura mea),
el te va pierde, nu mă vei uita.

Vei suspina de dor innebunit,
îți va șopti-n nesomn neauzit,
că-mi arde trupu-n flăcări, că-mi lipsești
și vei veni, dar n-o să mă găsești.

Si vei tot merge clipe, poate veacuri,
zenitul vei scruta din doua lacuri,
găsită voi dori să fiu eu oare?
Să nu mă crezi, sunt doar o vrăjitoare!

Rana iubirii

Azi te-am rănit...
Mă ierţi?
N-a fost uşor...
Dar mâine
n-aş fi vrut să te omor.
Ai fi crescut
în primăvara ta
fiori curaţi,
şi-ai fi sperat la "Da".
Ai fi dorit mai mult
decât un vis,
în mădulare
rug ai fi aprins,
ai fi cerut de la realitate
iluzii vii
ce le-ai aprins din noapte.
Însă-ai fi fost minţit 
de aşteptări,
apoi te-ai fi pierdut 
în căutări
şi-ai fi căzut nebun din Univers,
căci ce ţi-aş fi dat mâine?!
Doar un vers...

PS
Vrei să accept???
Destinul, doar, te minte.
Să fi tăcut...
Sunt totuşi lucruri sfinte.
Nu crede că iubirea-i jucărie.
Am cunoscut-o...
Ea e o stihie. 

Adevărul poeziei

Trădare nu-i, e-un adevăr şi-atât,
alege numai spuma din cuvânt
ca să rămâi în vis, dar visu-i noapte,
chemări,promisiuni, minciuni în şoapte.

De ţi-e de-ajuns, în braţe te aştept,
să-ţi stâmpăr foamea, setea de poet,
să-ţi dărui noapte dulce, nesfârşită,
căci pana mea e o neogoită.

Te voi înnebuni în dezmierdări,
să poţi să urci fără aripi sau scări
în apogeu de frământare dulce,
când o plăcere din dureri se smulge.

Cel mai iubit dintre bărbaţi vei fi,
numai aici, în noapte fără zi,
căci după... tu-mi rămâi o poezie.
Puţin să fie? E o veşnicie. 

Nebună

Sunt nebună de tot ce eşti tu,
o chemare cu frică de nu,
aşteptări cu speranţa în da,
...şi încap de acu-n palma ta.

Eşti departe şi totuşi aici,
mi-e văzduhul o slovă să zici,
chiar minciună, pe care s-o cred,
să-ţi văd ochii, în ei să mă pierd.

Să-ţi simt palma, sau eu să te-ating,
cu-a mea febră arsura să-ți sting...
că-s nebună de tot ce eşti tu,
îţi dau mîna, în taina-ţi mă du...

Târziu

Nu vreau să te chem în ninsoare,
și vis de april să răpesc,
să-ţi pierd iepuraşii din soare
cu-acest relativ "te iubesc".

Nu chem, căci răspunsul mă doare
de-i nu, de vei zice chiar da,
iubirea ce-ți port e prea mare
să-ncapă în inima mea.

Mă rupe bucăţi, sunt ruine
şi dor pe iluzii zidesc,
căci n-ai să-mi fii azi
şi nici mîine...
Tu, îngerul meu ce-l iubesc.

De tine port braţe deşarte,
e pentru iubirea mea scris
în cruda destinului carte:
"Târziu e de-acum. Interzis."