Adevărul poeziei

Trădare nu-i, e-un adevăr şi-atât,
alege numai spuma din cuvânt
ca să rămâi în vis, dar visu-i noapte,
chemări,promisiuni, minciuni în şoapte.

De ţi-e de-ajuns, în braţe te aştept,
să-ţi stâmpăr foamea, setea de poet,
să-ţi dărui noapte dulce, nesfârşită,
căci pana mea e o neogoită.

Te voi înnebuni în dezmierdări,
să poţi să urci fără aripi sau scări
în apogeu de frământare dulce,
când o plăcere din dureri se smulge.

Cel mai iubit dintre bărbaţi vei fi,
numai aici, în noapte fără zi,
căci după... tu-mi rămâi o poezie.
Puţin să fie? E o veşnicie.