Cu palma şoaptei te ating pe buze,
curgând pe braţe, piept, apoi mai jos,
dorinţele chemându-mi călăuze,
să te alint cu versul meu sfios.
Să-ţi spun de-un dor, ce a aprins pojarul
în firea mea, dorită de-al tău braţ,
uitând între permis şi ne- hotarul,
cu gura mea spre-a ta să mă înalţ.
Să cresc pe trunchiu-ţi braţele-mi liane,
aroma şi-al tău gust să savurez,
să te gătesc cu-atingeri diafane,
lipită strâns de tine să vibrez.
Să te primesc pe limba-mi însetată
sorbind nectarul dulce, nesecat,
să nu mă poţi lăsa apoi uitată,
din runa mea să nu te las plecat.
Şi să uităm distanţa dintre rime
şi visul devenit de-acum real...
(Iubite, sper să nu-mi impuie crimă
cea lege despre versul ideal).
dorinţele chemându-mi călăuze,
să te alint cu versul meu sfios.
Să-ţi spun de-un dor, ce a aprins pojarul
în firea mea, dorită de-al tău braţ,
uitând între permis şi ne- hotarul,
cu gura mea spre-a ta să mă înalţ.
Să cresc pe trunchiu-ţi braţele-mi liane,
aroma şi-al tău gust să savurez,
să te gătesc cu-atingeri diafane,
lipită strâns de tine să vibrez.
Să te primesc pe limba-mi însetată
sorbind nectarul dulce, nesecat,
să nu mă poţi lăsa apoi uitată,
din runa mea să nu te las plecat.
Şi să uităm distanţa dintre rime
şi visul devenit de-acum real...
(Iubite, sper să nu-mi impuie crimă
cea lege despre versul ideal).