Tăcerea mea când o să-ţi pară lungă
şi cerul trist, posomorât de dor,
o frază doar trimite cu-a ta rugă,
"iubito, vino-n grabă, te ador."
Şi voi urca în plasele astale,
venind spre tine pe aripi de zbor,
să mă dizolv în mierea gurii tale,
ademenită de al tău fior.
Să te citesc, precum odată versul,
ce m-a sedus, nebună să devin,
să-mi fie pat şi soartă Universul,
văzduh să-mi fie cântul tău divin.
Să părăsesc apoi destinul, solul,
să urc în tren doar cu biletul "dus",
să întregeşti în cartea-mi scrisă golul,
îndepărtând la maxim cel apus.