Te topeşti încet cu-ncetul,
solul mi-e de-acum uşor,
nu se mai destramă bietul
între patimă şi zbor.
Nu mă ispitește visul
cu amurg în zori de zi,
ca să mă oprime scrisul,
dorul când va flămânzi.
Iar eternitatea-mi piere,
se topeşte precum tu,
muza versul nu-mi mai cere,
de ea libera-s de-acu.
Dar pustie este ea,
tristă libertatea mea.