Portretul poetului

Prietene dorit, necunoscut,
un nume, versuri-versuri, fără lut,
cu cincisprezece-ntelepciuni mai multe,
în mine trubadurul să asculte.

Încerc pe vers privirea să-ți ghicesc,
ba-mi este frig, apoi, mă încălzesc,
citesc sarcasm, însă ades umor,
și nu odată - înțelegător.

Mai des, însă,  o taină obosită,
de neglijența noastră, plictisită,
atât de-aproape, dar fără contur,
(fotografia de-aș putea să-ți fur).

Insuportabil, chiar destul de des,
de-apropiați cam greu de înțeles,
calm la vedere și de nepătruns,
cu uragan în lutul tău ascuns.

Iar uneori, romantic chiar un pic,
(n-ai vrea în dorul meu să te implic?)
Astfel eu printre rânduri te găsesc,
spun adevar? Poate un pic gresesc...