Dorință

Ce mult aş vrea cu flăcări să răspund,
când cu scântei mă plouă-a ta chemare,
căci disperat doresc, (ce să ascund?!),
un leagăn din final de aşteptare.

Ce mult aş vrea, să nu mă mint că eşti
nălucă dintr-un miez de lună plină,
din nopţile când îmi spuneam poveşti
şi-mi coborai în vis de Cătălină.

Ce mult aş vrea, să te numesc "iubit",
lăsându-mi gura, gurii tale pradă,
să simt de sânu-mi braţul împletit,
pe umbra mea să las a ta să cadă.

Ce mult aş vrea, s-auzi cum strigă "da"
răspunsul când e pauză-n tăcere,
când disperarea prinde a trăda
din lipsă de alint şi mângâiere.

Ce mult aş vrea, să mă găsesc în zori
cu firea de făptura ta învinsă,
cu inima - orchestră de viori
şi soarta cu destinul tău încinsă.