Atâta neiubire
ai pentru mădulare,
mai face să te mire
că deseori te doare?!
Faci tălpile să-ți fugă
pe căi neogoite,
mic veacu-i, să-ți ajunga,
uitând că-ți sunt trudite.
Ți-s mâinile vândute
făr-milă în robie,
sărmanele, să-nfrunte
tot greul. Dragi să-ți fie?
Iar inima, ce-ți știe
tot moftul, e de-acord
supusa ta să fie
pân-la atac de cord.
După atâta sare
și eu tot cresc din tine,
ah, biete mădulare,
să ne iubeasca, cine?